A fost odata o scrisoare, pe care era scris ” Eu te iubesc ”. Nu era nici o adresa, nici numele destinatarului, doar o specificare : sa fie trimisa cu dragoste.
Atunci, cind vintul a rupt scrisoarea din fereastra, nici nu s-a observat disparitia ei. Vintul a suflat-o pe drumuri lungi, si pline de negura. Dar, nimeni nu a prins-o, sau poate nu a observat-o, pentru ca nu era din lumea lui. Nu era pentru ei.
Am visat un curcubeu. Curcubeul meu era alb, verde si roz. Am tot stat si asteptat. Scrisoarea era una pentru mine. Eu stiam asta.
Eram singura si imi era frig, sau poate chiar frica. Dar, asteptam. Asteptam scrisoarea mea scrisa simplu, "cu dragoste", pentru mine.
Imi era frica sa nu ma pierd in lumea mea, sa nu o vad, sau sa aud. Dar, scrisoare era a mea, asta era cu siguranta. Eu eram destinatarul, eu eram cel iubit.
Stiu, fiecare are o scrisoare undeva purtata de vint, care trebuie prinsa.
Eu te iubesc. Tu esti in lumea ta.
